Articole duhovnicești
Smerenia este acceptarea a ceea ce suntem
Smerenia este cunoașterea locului propriu, a propriilor capacități și limitări, este acceptarea bărbătească a ceea ce suntem și cum suntem.
Rostind cuvântul „smerită cugetare”, simți dintr-odată cât de străină este aceasta de duhul contemporaneității. Ce smerită cugetare, ce smerenie, când toată viața de acum este construită exclusiv pe admirarea de sine, pe lauda de sine, pe emfaza forței, întâietății, grandorii exterioare, puterii ierarhice și așa mai departe…
Ne învățăm copiii să se mândrească cu ceva, însă rareori ne chemăm pe noi înșine, și pe ei, la smerenie. Ce este, așadar, smerenia creștinească? În primul rând ea este, bineînțeles, simțământul adevărului – în primul rând al adevărului despre noi înșine. Iar adevărul nu înjosește și nu desconsideră niciodată, ci înalță și curățește.
El este refuzul oricărei „împăunări”, este respingerea „aruncării de praf” în ochii celorlalți. Smerenia este, în fine, cunoașterea locului propriu, a propriilor capacități și limitări, este acceptarea bărbătească a ceea ce suntem și cum suntem… Iată de ce smerenia, după cum spune Scriptura, este începutul înțelepciunii, și ne rugăm să ni se dăruiască smerita cugetare.
Numai cel ce nu minte, nu exagerează, nu vrea să „pară” în loc să „fie”, ci acceptă și face lucrarea sa liniștit, lucid și cu bărbăție posedă înțelepciunea smereniei. Și, bineînțeles, din acest punct de vedere creștinismul, propovăduind smerenia, nu îl depreciază, ci îl înalță – și, principalul – îl respectă pe om.
Protoiereul Alexander Schmemann
Gânduri pentru a 5-a săptămână a Postului Mare (Sf. Nicolae Velimirovici)
„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” (Gal. 4:6)
1. De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că sântem neam ales, şi că Tatăl nostru e însuşi Împăratul cerurilor şi pământului.
2. De ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit un astfel de post aspru? Fără îndoială, pentru ca să ne întoarcem mintea de la toate măruntele griji zilnice şi să cugetăm la ceea ce e de căpătâi şi cu adevărat contează. Ca să ne amintim obârşia noastră şi adevărata noastră cale şi adevărata noastră patrie.
3. Ştii tu, fiul meu, de ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit postul? Negreşit, pentru a ne aminti că măcar de sântem făcuţi din pământ, nu pământul ne-a făcut, căci şi pe el a trebuit cineva să-l zidească. Ca să ne amintim de cerul care îl purtăm în noi, în această coajă trupească şi pământească. Şi să putem despărţi în noi cele cereşti de cele pământeşti, şi cele veşnice de cele stricăcioase, şi cele netrecătoare de cele trecătoare, şi pe călător de maşina călătorului.
4. În om, inima este de căpătâi. În inimă e sângele, în sânge e sufletul, în suflet e duhul. Inima trupească şi sângele sânt din pământ şi spre pământ tind, sufletul şi duhul sânt din ceruri şi spre ceruri tind. De aceea se poate vorbi despre inima din inimă, adică de inima duhovnicească din inima trupească. Căci, de nu ar fi aşa, cum ar fi putut spune Atoateştiitorul: din inimă ies gândurile rele, minciuna şi hula? Cum ar putea acestea ieşi din carne şi din sânge? Iată, acestea numai din suflet şi din duh pot ieşi!
5. Duhul este în suflet şi duhul mişcă sufletul. Cum e duhul, aşa şi sufletul. Dacă duhul este robit, şi sufletul este robit. Dacă duhul este îndumnezeit, tot sufletul este îndumnezeit. Dacă sufletul tău a primit de la Tatăl lui Hristos Duhul care a fost în Hristos, atunci
acelaşi Duh te va face şi pe tine fiul lui Dumnezeu. Acelaşi Duh, din inima ta duhovnicească, din miezul sufletului tău, strigă către Dumnezeu: Avva, ce va să însemne Părinte!
6. Sunt însă şi duhuri nu de la Dumnezeu, care mişcă sufletul împotriva lui Dumnezeu. Învăţaţi-vă să deosebiţi duhurile! Neîncetat, roagă-te lui Dumnezeu să îţi dăruiască Sfântul său Duh, acelaşi care a fost în Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos şi care S’a pogorât asupra Apostolilor la Cincizecime şi care a mişcat sufletele tuturor sfinţilor şi drepţilor până în ziua de azi.
7. În această a cincea săptămână a Postului Mare, tu vei dărui inima ta lui Dumnezeu. Şi când sufletul tău se va linişti, Dumnezeu va trimite Sfântul Duh să primească inima ta, să se sălăşluiască în inima ta şi o ia şi să o călăuzească.
8. Cum vei simţi că adevăratul Duh al lui Dumnezeu a venit în inima ta? E uşor şi simplu, spun sfinţii purtători de duh: după bucuria şi mângâierea ce se va răspândi în întreaga ta fiinţă. După pacea şi liniştea din inima ta. După puterea şi tăria şi lumina din tine. Şi mai ales pentru că nu vei putea vorbi altfel despre Dumnezeu decât zicând: Părinte!
9. Pentru aceasta, bine vei cuvânta această săptămână a Postului Mare şi bine vei cuvânta sfinţii lui Dumnezeu, care au rânduit postul. Şi vei mulţumi Maicii tale Biserica Pravoslavnică că te-a deprins cu postul. Căci vei vedea câştigul postului, iar postul se va îndreptăţi în faţa minţii tale. Slavă şi mulţumită Domnului în veac şi în veacul veacului. Amin.
(Sfântul Nicolae Velimirovici – Inima în marele post – Editura Predania, A cincea săptămână)